INFRACŢIUNI INFORMATICE ÎN NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ

Prin Capitolul IV din Titlul IV intitulat „Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală“, legiuitorul a introdus în noul Cod de procedură civilă noutăți importante în domeniul litigiilor cu această tematică – sub forma unei norme speciale -, indiferent de conținutul lor, patrimonial sau nepatrimonial, și indiferent de izvorul acestora.
Conform art. 977, aceste dispoziții reglementează măsurile provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, acestea fiind necesare pentru protecția altor drepturi nepatrimoniale:

Art. 255. – (1) Dacă persoana care se consideră lezată face dovada credibilă că drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii.
(2) Instanța judecătorească poate să dispună în special:
a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor.
(3) În cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanța judecătorească nu poate să dispună încetarea, cu titlu provizoriu, a acțiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă acțiunea nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75, și dacă măsura luată de instanță nu apare ca fiind disproporționată în raport cu prejudiciile cauzate. Dispozițiile art. 253 alin. (2) rămân aplicabile.
(4) Instanța soluționează cererea potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care cererea este formulată înainte de introducerea acțiunii de fond, prin hotărârea prin care s-a dispus măsura provizorie se va fixa și termenul în care acțiunea în fond trebuie să fie introdusă, sub sancțiunea încetării de drept a acelei măsuri. Dispozitiile alin. (6) sunt aplicabile.
(5) Dacă măsurile luate sunt de natură să producă un prejudiciu părții adverse, instanța îl poate obliga pe reclamant să dea o cauțiune în cuantumul fixat de aceasta, sub sancțiunea încetării de drept a măsurii dispuse.
(6) Măsurile luate potrivit prezentului articol anterior introducerii acțiunii în justiție pentru apărarea dreptului nepatrimonial încălcat încetează de drept, dacă reclamantul nu a sesizat instanța în termenul fixat de aceasta, dar nu mai târziu de 30 de zile de la luarea acestora.
(7) Reclamantul este ținut să repare, la cererea părții interesate, prejudiciul cauzat prin măsurile provizorii luate, dacă acțiunea de fond este respinsă ca neîntemeiată. Cu toate acestea, dacă reclamantul nu a fost în culpă ori a avut o culpă ușoară, instanța, în raport cu circumstanțele concrete, poate fie să refuze obligarea sa la despăgubirile cerute de partea adversă, fie să dispună reducerea acestora.
(8) Dacă partea adversă nu solicită daune-interese, instanța va dispune eliberarea cauțiunii, la cererea reclamantului, prin hotărâre dată cu citarea părților. Cererea se judecă potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care pârâtul se opune la eliberarea cauțiunii, instanța va fixa un termen în vederea introducerii acțiunii de fond, care nu poate fi mai lung de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, sub sancțiunea încetarii de drept a măsurii de indisponibilizare a sumei depuse cu titlu de cauțiune.

Prevederile art. 255 din noul Cod civil sunt reluate integral și în art. 978 din noul Cod de procedură civilă. Acestea trebuie coroborate cu art. 139 din Legea nr. 8/1996 și invers, după cum se stipulează și la pct. 4 din Legea dreptului de autor și drepturilor conexe. De asemenea, atunci când se impune, coordonarea legislativă trebuie aplicată și între art. 978 C.proc.civ. și art. 91 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice ori art. 64 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, ori art. 53 alin. (3) din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, ori art. 6 alin. (3) și art. 10 din OUG nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială.
În situația în care titularul dreptului de proprietate intelectuală consideră că riscă să-i fie cauzat un prejudiciu major, poate solicita instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii. În acest sens există două condiții ca respectiva cerere să fie adminisbilă, care trebuie îndeplinite cumulativ. Și anume, reclamantul să facă dovada credibilă că drepturile sale fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că prejudiciul pe care l-ar suferi în acest caz ar fi unul greu de reparat. În momentul introducerii acestei cereri privind instituirea măsurilor provizorii, nu se impune în mod obligatoriu formularea acțiunii privind fondul dreptului. Cu precizarea că persoana care introduce cererea trebuie să facă dovada că este titularul dreptului de proprietate sau are acordul acesteia, pentru a avea calitate procesuală.
Tot privitor la calitatea procesuală a reclamantului, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe prevede, într-o exprimare similară cu cea conținută de art. 978 C.proc. Civ., că măsurile provizorii pot fi cerute nu doar împotriva autorului încălcării dreptului de proprietate intelectuală, ci și împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terț pentru a încălca un drept protejat. Prevederi asemănătoare există și în art. 64 alin. (4) din Legea nr. 64/1991, art. 53 alin. (3) din Legea nr. 129/1992 ori art. 9 alin. (2) din OUG nr. 100/2005 menționate anterior.

Din conținutul alin. (2) al art. 978 C.proc.civ. rezultă tipurile de solicitări care pot fi înaintate într-o cerere de instituire a măsurilor provizorii:
1. interzicerea încălcării dreptului de proprietate intelectuală permanent sau definitiv;
2. încetarea provizorie a încălcării dreptului de proprietate intelectuală, temporară sau provizoie;
3. luarea măsurilor necesare pentru asigurarea conservării probelor;
4. alte măsuri care nu sunt prevăzute de litera legii.
Această ultimă premisă poate fi luată în considerare, dacă avem în vedere exprimarea introductivă a alin. (2). Instanța judecătorească poate să dispună în special, lăsând să se înțeleagă că este o enumerare exemplificativă, care lasă loc și altor măsuri referitoare la litigii privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Referitor la alin. (4) al art. 978 instanța soluționează cererea potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială, care se aplică în mod corespunzător; se face referire la art. 996 – 1001 C.proc.civ.
O prevedere deosebit de interesantă din același articol comentat, conținută în alin. (5), se referă la posibilitatea depunerii unei cauțiuni, sub sancțiunea încetării de drept a măsurii dispuse, atunci când măsurile provizorii pot produce un prejudiciu părții adverse. Așa cum se petrec astăzi lucrurile – și practica judiciară o demonstrează cu prisosință -, instanțele de judecată dispun aproape întotdeauna depunerea unei cauțiuni, în acest mod accesul la justiție al reclamantului lipsit de mijloace financiare fiind îngrădit. Dar alin. (5) nu se referă la o obligativitate, ci la o posibilitate în ceea ce privește depunerea cauțiunii; instanța îl poate obliga pe reclamant, dar nu în mod neapărat. Așadar, instanța nu este obligată de legiuitor să dispună plata cauțiunii, decât în cazul în care consideră că atare dispoziție este absolut necesară.