VIOLAREA VIEȚII PRIVATE

Noul Cod penal a introdus o nouă infracţiune privind apărarea individului împotriva oricărei ingerinţe arbitrare din partea puterii publice sau a altcuiva. În acest mod, legislaţia noastră se pune de acord cu cea europeană, mai precis cu textul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, respectiv art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului:

  1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau/şi a corespondenţei sale.

  2. . Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Printre infracţiunile incriminate în noul Cod penal, ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private (precum violarea domiciliului, a sediului profesional şi divulgarea secretului profesional), recentele completări includ şi infracţiunea privind violarea vieţii private. Potrivit art. 226 sunt sancţionate cu pedepse de la trei luni la cinci ani închisoare sau cu amendă o serie de încălcări ale drepturilor omului, după cum urmează:

– Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private (…)
– Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute la alin. (1) către o altă persoană sau către public (…)
– Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) si (2) (…)

 

Acţiunea penală în cazul infracţiunilor prezentate anterior se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vatamate. De asemenea, nu constituie infracţiune fapta săvârşită:

– de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surpinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifica un interes legitim;
– dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
– dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
– dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.